Joi, 28.08.2008
Arad, 18 °C
1 EUR = 3.55 Lei
1 USD = 2.41 Lei
Joi, 28.08.2008
Arad, 18 °C
1 EUR = 3.55 Lei
1 USD = 2.41 Lei
Epoca internetului şi societatea de consum a făcut ca unele meserii care, în urma cu 20 de ani, păreau de viitor să fie pe cale de dispariţie. Depanatorii radio-TV, din Arad sunt tot mai greu de găsit. Iosif Kling este unul dintre puţinii depanatori care au mai rămas în Arad.

Meseria de depanator radio/TV presupune multă practică. Trebuie să se cunoască doar teoria de bază. Din păcate, tehnica de depanare este pe cale de dispariţie, cauza fiind durabilitatea scăzută a aparatelor. „Este vorba despre o mişcare perpetuă, orientată spre consum. Economia de piaţă îşi pune amprenta pe această meserie” spune Iosif Kling. Ca să fii depanator trebuie să ai cunoştinţe de bază ale electronicii. „Experienţa se câştigă în timp. Nu trebuie să te bazezi întotdeauna că aparatul va avea acelaşi defect, trebuie să fii flexibil” precizează Iosif.
Iosif a urmat cursuri de Artă Populară în Arad. „Din 1988 fac meseria asta. Prima dată a fost un hobby, după acea s-a transformat în dragoste. Comparativ cu anii trecuţi clienţii vin doar de trei - patru ori pe săptămână. De obicei vin acei oameni care au ţinut foarte mult la aparatele lor”. Pe timpuri era bine, exista şi satisfacţie materială. Atunci o reparaţie la un televizor costa în jur de 100 de lei, dar depindea de defectele pe care le avea. Meseria de depanator radio/ TV a avut succes între anii 1980 - 2000. După aceea a urmat o curbă descendentă.
Cele mai multe defecţiuni întâlnite erau la tranzistoare şi transformatoare de linii şi circuite integrate specifice televizoarelor. Alte aparate care necesitau reparaţii erau radiourile, magnetofoanele şi casetofoanele. Tehnologia a avansat în timp, iar oamenii îşi cumpără acum monitoare TFT şi LCD. Domnul Iosif spune că o repara-ţie costă în funcţie de defecţiune. „N-a fost greu să ţin pasul cu aceste schimbări, datorită flexibilităţii”.
Meseria a apărut prin anii 1960 şi treptat s-a dezvoltat. „Odată cu reducerea fizică a mărimii pieselor, automat apăreau unele dificultăţi până când îţi dădeai seama care este defectul” spune Iosif.
Epoca televizoarelor cu lămpi
Iosif Kling povesteşte că era o splendoare să lucrezi cu un televizor cu lămpi. Durata de viaţă a unui televizor cu lămpi era de 15 - 20 de ani, comparativ cu un LCD care ţine 5 - 10 ani. Iosif repară şi monitoare LCD, dar ne-a preci-zat că „dacă defectul e mai grav, atunci mai bine cumperi altul nou”.
Titlul: Pe strada Mircea Vodă din cartierul Bujac există o linie de tren complet funcţională, care se află la maxim trei metri de casele oamenilor.