Proiectele de buget pentru anul 2010, ale Consiliului Judeţean şi Primăriei Municipiului, se află încă de săpătmâna trecută la transparenţă, la sediile celor două instituţii sau pe siteurile de Internet. Organismele interesate să aducă amendamente celor două bugete au început deja analiza pe marginea lor, pregătindu-se pentru momentul în care vor putea să-şi formuleze propunerile. Un prilej pentru formularea de amendamente ar fi organizarea unor dezbateri publice pe marginea proiectului de buget, premergătoare dezbaterii din plenul consiliilor Judeţean sau Municipal. Din informaţiile pe care le-am primit de la Biroul de Presă al Consiliului Judeţean, această instituţie nu va organiza o dezbatere publică asupra bugetului, decât în cazul existenţei unei cereri scrise, din partea unei organizaţii sau fundaţii. Până acum nu s-au înregistrat la Consiliul Judeţean astfel de cereri, dar în cazul unei solicitări, dezbaterea publică ar putea fi organizată înainte de votarea bugetului în Plenul Consiliului, programată conform vicepreşedintelui Cristian Drăgan pentru data de 24 februarie.
În cazul Primăriei Municipiului Arad, dezbaterea publică va fi organizată după terminarea zilelor „de transparenţă”, în număr de 30 conform viceprimarului Gianina Pistru. „Se va face o dezbatere publică indiferent dacă va exista o solicitare sau nu în acest sens, aşa cum am făcut şi cu ocazia altor proiecte importante, probabil după sfârşitul perioadei de transparenţă”, a spus viceprimarul Pistru. Într-adevăr, Primăria obişnuieşte să organizeze dezbateri publice chiar dacă nu există solicitări, un exemplu fiind cea pe marginea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, când nimeni nu s-a arătat interesant de subiect, înafara presei şi a aparatului tehnic din Primărie.
Bugetul, prin lupele diferite ca putere a partidelor politice
Din câte se pare, proiectul de buget nu va fi ignorat de forţele politice arădene sau de unele organizaţii non-guvernamentale. În privinţa ultimei categorii, din informaţiile noastre se pregătesc deja poziţii publice ale unor asociaţii precum Arad ID sau Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, filiala Arad. Proiectele de buget vor fi însă analizate şi de politicieni, în măsura interesului, a disponibilităţii şi a situaţiilor din fiecare partid. La PDL, viceprimarul Pistru ne-a spus că fiecare consilier are posibilitatea să îşi exprime un punct de vedere în cadrul intim al partidului, iar dacă amendamentul va fi considerat bun, „ îl vom susţine la comun. Suntem încă în faza de lucru”, a spus Gianina Pistru despre stadiul analizei PDL asupra proiectului de buget redactat de către cei din Primărie. Rămânând în sfera puterii locale, cei de la UDMR se vor întâlni zilele următoare pentru a formula o poziţie referitoare la buget, preşedintele Kiraly Andras spunând că se va pune accent pe bugetul Consiliului Judeţean. Şi cei din opoziţie se pregătesc de analize, social-democraţii urmând să aibă prima dezbatere pe aceste teme vineri, când va avea loc o şedinţă a Biroului Judeţean, premergătoare Conferinţei Judeţene Extraordinare. Consilierul municipal PSD, Teodora Hotăran, spune că mai este timp suficient pentru analize, social-democraţii urmând să-şi cristalizeze poziţia spre sfârşitul perioadei de transparenţă, când vor urma eventualele dezbateri publice sau şedinţele de Consiliu. La PNL, preşedintele organizaţiei municipale, Florin Galiş, spune că poziţia liberalilor va fi făcută publică într-o conferinţă de presă, după ce bugetele vor fi analizate în cadrul şedinţelor de partid. În cazul PNŢCD, analiza bugetului va urma acelaşi traseu, preşedintele organizaţiei municipale, Cosmin Galu, dezvăluind că „suntem în faza de studiu al bugetului, vom cere şi părerea altor specialişti după care există posibilitatea să formulăm amendamente”.